ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Identificarea prin radiofrecvență, sau RFID, este un termen generic pentru tehnologiile care utilizează undele radio pentru a identifica automat persoane sau obiecte. Există mai multe metode de identificare, dar cea mai frecventă constă în stocarea unui număr de serie care identifică o persoană sau un obiect și, eventual, a altor informații, pe un microcip atașat la o antenă (cipul și antena împreună se numesc transponder RFID sau etichetă RFID). Antena permite cipului să transmită informațiile de identificare către un cititor. Cititorul convertește undele radio reflectate de eticheta RFID în informații digitale care pot fi transmise apoi către computerele care le pot utiliza.

Un sistem RFID este format dintr-o etichetă, care este alcătuită dintr-un microcip cu o antenă, și un interogator sau cititor cu o antenă. Cititorul trimite unde electromagnetice. Antena etichetei este reglată pentru a recepționa aceste unde. O etichetă RFID pasivă extrage energie din câmpul creat de cititor și o utilizează pentru a alimenta circuitele microcipului. Cipul modulează apoi undele pe care eticheta le trimite înapoi la cititor, iar cititorul convertește noile unde în date digitale.

RFID nu este neapărat "mai bună" decât codurile de bare. Cele două sunt tehnologii diferite și au aplicații diferite, care uneori se suprapun. Marea diferență dintre cele două este că codurile de bare sunt o tehnologie de tip "line-of-sight". Adică, un scaner trebuie să "vadă" codul de bare pentru a-l citi, ceea ce înseamnă că, de obicei, oamenii trebuie să orienteze codul de bare către un scaner pentru ca acesta să fie citit. Identificarea prin radiofrecvență, în schimb, nu necesită o linie vizuală. Etichetele RFID pot fi citite atâta timp cât se află în raza de acțiune a unui cititor. Codurile de bare au și alte neajunsuri. Dacă o etichetă este ruptă, murdară sau cade, nu există nicio modalitate de a scana articolul. Iar codurile de bare standard identifică doar producătorul și produsul, nu și articolul unic. Codul de bare de pe o cutie de lapte este identic cu toate celelalte, ceea ce face imposibilă identificarea celei care ar putea depăși prima data de expirare.

La fel cum radioul dumneavoastră se reglează pe frecvențe diferite pentru a asculta diferite canale, etichetele și cititoarele RFID trebuie să fie reglate pe aceeași frecvență pentru a comunica. Sistemele RFID utilizează mai multe frecvențe diferite, dar, în general, cele mai frecvente sunt cele joase (aproximativ 125 KHz), înalte (13,56 MHz) și ultra-înalte frecvențe, sau UHF (850-900 MHz). În unele aplicații se utilizează, de asemenea, microunde (2,45 GHz). Undele radio se comportă diferit la frecvențe diferite, astfel încât trebuie să alegeți frecvența potrivită pentru aplicația potrivită.

Frecvențele diferite au caracteristici diferite care le fac mai utile pentru diferite aplicații. De exemplu, etichetele de frecvență joasă sunt mai ieftine decât cele de frecvență ultra înaltă (UHF), utilizează mai puțină energie și sunt mai capabile să penetreze mai bine substanțele nemetalice. Acestea sunt ideale pentru scanarea obiectelor cu un conținut ridicat de apă, cum ar fi fructele, la distanță mică. Frecvențele UHF oferă, de obicei, o rază de acțiune mai bună și pot transfera datele mai rapid. Dar ele folosesc mai multă energie și au mai puține șanse de a trece prin materiale. Și pentru că tind să fie mai "direcționate", acestea necesită o cale liberă între etichetă și cititor. Etichetele UHF ar putea fi mai potrivite pentru scanarea cutiilor de mărfuri în timp ce acestea trec printr-o ușă de intrare într-un depozit. Probabil că este mai bine să lucrați cu un consultant, un integrator sau un furnizor care vă poate ajuta să alegeți frecvența potrivită pentru aplicația dvs.